Clima buna se vede in business
In aceste zile la Paris, se desfasoara conferinta internationatala COP 21, pe tema schimbarilor climatice. Este o conferinta esentiala pentru modul in care va arata lumea in urmatorii ani, avand in vedere ca se are in vedere o solutionare a modului in care statele lumii adreseaza problematica schimarilor climatice.
Conferinta se incheie in 11 decembrie si este de asteptat adoptarea unui acord cu cei peste 150 de delegati din intreaga lume, care sa fie obligatoriu si care sa impuna anumite termene pentru urmatoarele decenii.
Romania a fost prezenta la deschiderea evenimentului la cel mai inalt nivel, prin presedintele Iohannis si prin ministrul Mediului, Cristiana Pasca Palmer.
In plus, pentru ca la COP 21, anumiti ministri din UE sunt desemnati sa reprezinte Uniunea si nu doar propria tara pe una dintre temele de dezbatere, de catre presedintia UE si Comisia Europeana, ministrul roman se numara printre acestia si va sustine punctul de vedere al UE in ceea ce priveste adaptarea la schimbarile climatice.
”Este o onoare dar si o mare responsabilitate ca, in numele Romaniei, sa reprezint Uniunea Europeana la negocierile care vizeaza adaptarea la schimbarile climatice, un subiect de importanta crescuta la aceasta conferinta, in contextul in care toate tarile lumii sunt afectate de impactul din ce in ce mai agresiv al schimbarilor climei”, a spus Cristiana Pasca Palmer.
Dupa participarea la deschiderea COP 21, pe 30 noiembrie, ministrul Mediului a revenit la Paris, din 6 decembrie, la lucrarile segmentului de nivel inalt. Este estimat ca deciziile cele mai importante sa fie luate in aceasta perioada.
“Romania sustine, ca obiectiv principal la aceasta conferinta, atingerea tintei de 2 grade Celsius. Consideram ca un rezultat favorabil al COP 21 trebuie sa includa adoptarea unui nou acord international in domeniul schimbarilor climatice. Este de preferat ca acesta sa se regaseasca sub forma unui protocol la UNFCCC (Conventia-cadru a ONU asupra schimbarilor climatice), cu valoare legala obligatorie”, a mai spus ministrul roman.
Un nou acord
Miza principala a conferintei o reprezinta exact adoptarea unui nou acord international in domeniul schimbarilor climatice, care sa fie obligatoriu din punct de vedere juridic si aplicabil tuturor statelor incepand cu 1 ianuarie 2021.
Noul acord international in domeniul schimbarilor climatice ar urma sa incorporeze un set de reguli ambitioase si obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de sera si sa fie in linie cu ultimele descoperiri stiintifice si tehnologice.
Conventia-cadru a Organizatiei Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice (UNFCCC), semnata in 1992 la Rio de Janeiro, reprezinta instrumentul fundamental pentru gestionarea acestei problematici. A fost ratificata de 195 de state – parti.
In 1996, Consiliul de ministri ai Mediului din UE a decretat, pe baza rezultatelor unor cercetari stiintifice, ca temperaturile globale medii nu ar trebui sa depaseasca cu mai mult de 2 grade Celsius temperaturile din epoca pre-industriala.
In 1997, a fost adoptat si Protocolul de la Kyoto, ce consolideaza semnificativ Conventia, cuprinzand angajamente individuale cu forta juridica ale partilor de a-si reduce sau limita emisiile de gaze cu efect de sera in perioada 2008 – 2012.
Presedintele francez, Francois Hollande, gazda evenimentului, a spus la deschiderea lucrarilor ca “trebuie sa lasam copiilor nostri o planeta viabila. Anul in care traim este cel al tuturor recordurilor. Recordurile de temperatura, recordurile privind concentratiile de CO2, recordurile evenimentele climatice extreme. Secete, topirea ghetarilor.” El a continuat si a spus ca “victimele acestor fenomene sunt de ordinul milioanelor si pagubele de ordinul miliardelor. Nu exista regiune care sa nu fie afectata de incalzirea globala. Tarile cele mai sarace sunt cele mai vulnerabile si cele mai afectate. Trebuie sa actionam in numele justitiei climatice. Sa devenim constienti de amenintarile asupra echilibrului mondial.”
Mesajul comunitatii de afaceri
Mai multe companii au indemnat delegatiile prezente la COP 21 sa ia masurile necesare si, in ciuda dificultatilor in a ajunge la un acord convenabil pentru toata lumea, sa se gandeasca la consecinte.
Intr-un discurs sustinut in cadrul COP21, Peter Agnefjall, Presedinte si CEO al IKEA Group, a pledat in favoarea implicarii companiilor in aceasta tematica.
“Este nevoie sa actionam urgent pentru combaterea schimbarilor climatice – comunitatile din intreaga lume si succesul business-urilor depind de aceasta actiune. Este motivul pentru care IKEA Group se implica intru totul in solutie. Credem ca actiunile de combatere a schimbarilor climatice genereaza inovatie, investitii si renastere,” a spus Peter Agnefjall, Presedinte si CEO al IKEA Group.
In luna iunie 2015, IKEA Group si IKEA Foundation au anuntat ca si-au luat un nou angajament in valoare de 1 miliard de euro pentru a accelera tranzitia catre o economie cu o amprenta scazuta de carbon si pentru a sprijini comunitatile cele mai afectate de schimbarile climatice. IKEA Group isi propune ca pana in 2020 sa produca atata energie regenerabila cat consuma in cladirile sale si a investit 1,5 miliarde de euro in panouri solare si eoliene din 2009.
“Investim in surse regenerabile de energie pentru ca vrem sa avem un impact pozitiv si sa grabim tranzitia catre o economie cu o amprenta scazuta de carbon. In plus, este o decizie buna pentru business pentru ca ne ofera un control mai bun asupra costurilor energiei si sustine viziunea noastra de a crea o viata de zi cu zi mai buna pentru cei mai multi oameni,” a mai spus Peter Agnefjall.
Incepand cu luna septembrie 2015, IKEA vinde doar solutii de iluminat pe baza de led care folosesc cu pana la 85% mai putina energie electrica si dureaza pana la 20 de ani. In cadrul unui eveniment dedicat lansarii ”Global Lighting Challenge” in cadrul COP21, Steve Howard, Chief Sustainability Officer IKEA Group, a vorbit despre oportunitatea companiilor de a-i ajuta pe oameni sa duca o viata mai sustenabila:
“Clientii nostri sunt preocupati de schimbarile climatice si stim ca vor alege intotdeauna produse sustenabile daca sunt accesibile si daca ofera beneficii clare. Iluminatul pe baza de led este un exemplu foarte bun – ofera economii considerabile la facturile de energie electrica in comparatie cu becurile clasice si dureaza mult mai mult. Toata gama noastra de iluminat foloseste aceasta tehnologie, iar pana la finalul anului 2020 ne-am propus sa vindem peste 500 de milioane de leduri clientilor IKEA,” spune Steve Howard.
Daca toate cele 500 de milioane de becuri led ar inlocui becurile incadescente, cantitatea de energie electrica economisita ar fi de ajuns pentru a acoperi necesarul anual de electricitate al tuturor gospodariilor din Paris si Londra. Pe toata durata lor functionare, emisiile de CO2 s-ar reduce cu 80 de milioane de tone.
”The Global Lighting Challenge” este o initiativa care isi propune ca pana in 2020 sa atinga vanzari globale cumulate de 10 miliarde de produse de iluminat de inalta eficienta energetica si de inalta calitate.
Leave a comment