Conflictul sau cooperarea, o alegere grea
Asist cu interes la modul in care viata se deruleaza in jurul meu. Fac asta pentru ca uneori am impresia ca nimic din ceea ce am invatat de la bunii mei nu mai are aplicabilitate sau nu mai e viabil. Respectul ramane la nivelul declarativ, nu mai creste in interior, s-a transferat la nivelul manifestarilor exterioare, iar acestea sunt vizibile doar daca aduc ceva beneficii de imagine sau satisfacerea vreunui interes material. Daca nu mai este asa, nici respectul nu mai are amplitudinea fireasca in exprimarea lui. De ce se intampla asa nu stiu sa spun. Bine, nu stiu sigur nici daca perceptia mea este corecta.
Observ uneori ca prea usor intindem mana sa ajutam. Prea mult si prea usor ridicam bratele in mod acuzator sau amenintator si speram sa primim ca raspuns o atitudine pozitiva, de recunoastere a autoritatii noastre morale si/sau profesionale. Ne incranceneaza cand primim reactia defensiva a interlocutorului nostru. Doar noi avem voie si nevoie sa criticam.
Asteptam prea mult greseala celuilalt pentru a avea temeinicia reprosurilor noastre. Nu intervenim atunci cand cineva construieste, nu ne alaturam efortului sau daca putem sa indreptam sau sa ajutam. Nu! Vom astepta cu febrilitate sa finalizeze si il vom critica pe motiv ca nu a facut asa cum ne imaginam noi. Gandul nostru nu va fugi catre propria atitudine, faptul ca am tacut, ci va infiera lipsa de premonitie a omului. Va fi prost cel care face ceva, va fi acuzat ca are interese, ba ca unele ar fi chiar ascunse. De parca ar actiona cineva fara vreun scop in viata. Important este sa aruncam cu noroi ca tot vor ramane ceva-ceva pete pe ici, pe colo.
Cultivarea conflictului nu mi se pare o solutie rationala. Se invoca, in mod corect, dar partial, faptul ca in situatiile critice apar solutiile, se forteaza aparitia acestora. E valabila doar partial afirmatia, pentru ca, asa este, din haos se nasc cele mai bune lucruri, dar cu conditia ca momentul sa fie depasit repede, altfel e dezastru… Folosirea binelui ca mijloc de rezolvare a problemelor este apanajul celor care doresc sa investeasca in rezultate durabile. Binele este foarte energofag, consuma multe resurse si energie, va produce rezultate mult mai tarziu, dar acestea, rezultatele, vor fi mai durabile, mai trainice.
Si, totusi, de ce nu se intampla asta!? Pentru ca alergam dupa bani, trebuie sa-i producem cu orice chip, nu mai conteaza competentele – sa ma ierte cei care reprezinta exceptiile de la aceasta regula -, important este sa ajungi, sa te ajungi, iar din momentul ala sa dai cu tifla celor din jurul tau.
O alta explicatie este data de modul in care ne raportam la reguli. Le invocam atunci cand ne sunt aliate si incercam sa le incalcam fara remuscari atunci cand ne impiedicam de ele. Atitudinea fata de reguli reprezinta calea spre succes sau, dimpotriva, catre esec. Regulile neclare, incorecte, trebuie sa fie corectate, iar pentru asta se folosesc alte reguli. Punem pret pe regula bunului plac, singura pe care o apreciem cel mai mult, o regula cu multe, foarte multe versiuni, care suprapusa peste o instruire si o educatie precare genereaza o stare permanenta de conflict. In niciun caz de colaborare.
O astfel de atitudine, de a alege cooperarea, nu este de ignorat nici in ceea ce priveste sistemul relational al companiilor cu comunitatile cu care interfereaza. Nu sunt putine ocaziile in care comunitatile, la randul lor, se aventureaza in practicarea unei „haiducii” moderne, care sa raspunda unor nevoi de moment si pasagere. Vectorii de imagine ai comunitatii sunt folositi pentru a pune presiune pe companii pentru obtinerea unor avantaje personale sau de grup restrans, pentru ca, apoi, o perioada sa se instaleze pacea cooperanta. Dar asta nu este decat linistea unei ape adanci in care ne scufundam cu totii, mintindu-ne pe noi insine.
Singura modalitate este atitudinea constructiva, care construieste din interiorul nostru pentru a continua in realitatea obiectiva. In lipsa acesteia, a atitudinii sanatos-cooperante a comunitatii, apare si reactia companiei, agentului economic, care incearca sa-si maximizeze profitul, intrezarind un orizont de timp limitat pentru activitatea sa. Temerea unor costuri ridicate, determina reactii greu predictibile, nu si efectele. De aceea, refuzul de a intra in spirala conflictuala este singura modalitate de a construi, in sens contrar, nimeni nu mai are de castigat.
Dan Terteci este jurnalist prin vocatie, jurist prin profesie si asistent relatii publice si comunicare. Din 1990, Dan a activat in presa centrala, la mai multe publicatii. Experienta in administratia publica locala a inceput ca secretar al comunei Vidra, judetul Ilfov, apoi a continuat din postura de director Cancelarie la Institutia Prefectului, judetul Hunedoara. Din martie 2015, este presedintele filialei judetene Hunedoara de Crucea Rosie.
credit foto:© Jorgecachoh | Dreamstime.com – Two Men Fists With YES NO Words. Confrontation Photo
Leave a comment