Frica, moralitate si utilitate sociala
Constat de foarte multe ori ca am ajuns sa traim un sentiment al efortului risipit. Spun ca traim un sentiment, o iluzie a lipsei de efect pentru ca, in realitate, ramanem in pasivitate, paralizati de acest gand. “Ce rost are sa fac ceva pentru ca oricum nu se schimba nimic”. Cam aceasta este starea de spirit. De aici, asistam la o permanenta contemplare, asteptand ca altcineva sa faca, sa indrepte lucrurile acolo unde consideram, de cele mai multe ori pe buna dreptate, ca este nevoie de o interventie pentru corectarea lucrurilor. Sentimentul de inutilitate existent la nivelul colectivitatilor paralizeaza pe cei mai multi dintre cei care ar avea un cuvant de spus. Practic traim in frica…
Ne este frica de singuratate si alergam disperati sa ne agatam de oamenii din jurul nostru, incercand sa identificam in ei sprijinul de care avem nevoie. Suferim teribil cand suntem alungati sau nu suntem primiti de oamenii pe care i-am vrea alaturi. Oamenii traiesc singuratati atunci cand il uita pe Dumnezeu, un om cu El alaturi nu este singur niciodata.
Ne este frica de accidente. Privim atenti in jur, incercand sa ne ferim de ele. In majoritatea cazurilor si reusim sa facem asta. Ne este teama de saracie, de boala, de multe lucruri. Ciudat este ca nu ne temem de Dumnezeu, nu ne este frica de faptul ca traim fara morala. La aceasta teama ma refer, a lipsei de moralitate. O moralitate care este tot mai agresata de la o zi la alta.
Sigur, se poate spune ca moralitatea a avut intotdeauna o dinamica proprie, ca lucrurile s-au schimbat de-a lungul istoriei, si asa este. Este foarte greu astazi sa identificam un set de valori morale comune acceptate la scara larga, iar acceptiunea sa se manifeste prin respectarea lor, nu prin asumarea declarativa.
Traim o excelenta a mediocritatii, care a ajuns sa fie considerata virtute, de natura sa tina departe valorile noastre, ma refer la cele apartinand intelectualitatii. Am transformat meritocratia in cleptocratie si ne plangem de efectele produse in societate de catre aceasta.
Iesirea din matca minima moralia este evidenta, iar revenirea la cursul firesc este foarte greoaie. Cred ca primul pas ar trebui sa fie facut in sensul de repune in sens propriu notiunile. Am transformat mijloacele in scopuri. Ma refer aici la bani. Pentru majoritatea covarsitoare a oamenilor obtinerea unui venit consistent este scopul prioritar. Oamenii muncesc pentru a obtine bani. Atat. Se scapa din vedere faptul trebuie sa fim utili unii celorlalti.
Am fost invitat in cateva randuri sa discut cu elevi de la diferite licee. Profitand de aceste prilejuri, i-am rugat pe interlocutorii mei sa facem un exercitiu de imaginatie: “Va rog sa va ganditi ca aici, in spatele meu este o gramada inepuizabila de bani. Fiecare vine si isi ia, nu cat ii trebuie, ci cat vrea! O sa fie lumea mai buna!?”. “Nu!”, a zis cineva. “De ce!?”, am fost eu curios. “Pentru ca va exista cineva care sa vrea si mai mult!”. “Il poftim din nou in fata gramezii sa isi umple sacul”, am replicat. “Atunci… da, ar fi mai buna lumea!”, a fost de parere tanarul cu care discutam. “Ce ai face tu cu banii!?” “I-as ajuta pe saraci”. “Care saraci, cine nu are, vine si isi ia bani din gramada!”, i-am reamintit. “Aaaaa… pai… atunci m-as distra, as merge la mare”. “Minunat. Poti sa imi spui cine va produce masina, cine va conduce trenul, cine va pilota avionul, cine va produce mijloacele de transport!? Pentru ca atunci am vrea cu totii sa fim consumatori, nimeni nu ar vrea sa mai produca si sa fie platit pentru asta.” S-a facut liniste… Pe langa valoarea obiectului material, atunci cand platim pretul, noi mai platim ceva, este vorba de utilitatea sociala a individului. Aceasta utilitate, aceste utilitati puse laolalta reprezinta baza organizarii sociale.
Poate ca nu ar fi rau sa ne reamintim ca e nevoie sa fim utili celorlalti si sa fim constienti ca vom fi si platiti pentru asta. Inversarea prioritatilor, in sensul ca principalul obiectiv este obtinerea banului, poate duce la modificari comportamentale majore, uneori ireversibile. In goana asta s-a ajuns la situatia in care 1% din populatia planetei sa detina mai mult de 50% din resursele ei.
Iata ca, din aceasta perspectiva, responsabilitatea sociala nu mai este un deziderat, ci o necesitate stringenta. Implicarea corporatiilor, prin programe de educatie si responsabilizare, in constientizarea dezvoltarii utilitatii sociale a individului este un must-have economic modern pentru cei care vor sa construiasca durabil. Inversarea valorilor, mai bine spus inlocuirea obiectivelor cu mijloacele atingerii lor, reprezinta dinamitarea organizarii sociale.
Obtinerea capitalului a devenit un scop in sine, desi aceasta, moneda, a fost introdusa ca un mijloc mai usor de realizare a schimburilor comerciale, a luat locul foarte repede obiectivului pentru care a fost introdus in mediul economic. Lipsa de logica in obtinerea fondului financiar asumat ca obiectiv isi pune amprenta puternic pe societatea moderna. Rasplata baneasca este, la baza, efectul utilitatii sociale a individului si nu invers, adica nu suntem utili pentru ca suntem platiti.
Politicile de CSR trebuie sa vizeze, cred eu, dezvoltarea utilitatii sociale la care faceam referire mai sus, precum si promovarea personalului propriu pe baza acestui criteriu.
Dan Terteci este jurnalist prin vocatie, jurist prin profesie si asistent relatii publice si comunicare. Din 1990, Dan a activat in presa centrala, la mai multe publicatii. Experienta in administratia publica locala a inceput ca secretar al comunei Vidra, judetul Ilfov, apoi a continuat din postura de director Cancelarie la Institutia Prefectului, judetul Hunedoara. Din martie 2015, este presedintele filialei judetene Hunedoara de Crucea Rosie.
credit foto:© Lightkeeper | Dreamstime.com – Social Networking Concept Photo
Leave a comment