Noutati

Raportarea de sustenabilitate? Cea mai buna autoevaluare!

Implicarea lui Steven van Groningen si a Raifeissen Bank in promovarea responsabilitatii sociale in Romania a inceput in anii 2000, odata cu debutul subiectului in plan international. Transpunerea Directivei 95 si instituirea raportarii nonfinanciare ca obligativitate pentru companiile de interes public sunt masurile despre care Steven van Groningen crede ca au potentialul sa schimbe Romania.

De Iuliana Roibu


Articolul face parte din al II-lea numar al The CSR Report. Comanda AICI.


Unde se afla acum sustenabilitatea pe agenda publica din Romania? Unde ar trebui sa se afle?

Subiectul exista pe agenda publica, insa Romania este inca la inceput de drum pe calea sustenabilitatii. De fapt, acest subiect a prins radacini in spatiul public abia la inceputul anilor 2000. Ulterior, sub presiunea influentelor internationale, ideea de responsabilitate sociala a business-ului a inceput sa se activeze si sa se dezvolte treptat in Romania, iar astazi deja vedem inceputul unui curent ce are potentialul de a schimba modul cum se fac afacerile.

In ce etapa a constientizarii ne aflam acum? Care credeti ca sunt, in acest moment, avantajele si dezavantajele discutiei despre sustenabilitate?

Cred ca suntem la inceputul procesului in care sustenabilitatea devine un subiect central pe agenda publica. Si cred ca este momentul sa incepem o discutie publica pe acest subiect, pentru ca avem un context favorabil si o preocupare in crestere pentru transparenta si pentru responsabilizare. Acum stam pe un teren fertil pentru discutia despre raportarea nonfinanciara, din mai multe puncte de vedere: in spatiul public exista mai multe subiecte despre probleme la care s-a ajuns din cauza lipsei de responsabilitate, Directiva 95 va aduce sustenabilitatea pe agenda prioritara in mediul de business si la acestea se adauga maturitatea tarii, faptul ca se schimba generatiile si asteptarile noii generatii sunt tot mai mari. Cred ca tot mai multi oameni, mai ales din noile generatii, se uita la cum este fabricat un produs, la cat de responsabil fata de natura sau fata de angajati este producatorul acestuia si la ce beneficii poate aduce comunitatii locale daca achizitioneaza acel produs sau serviciu. Tinta este sa ajungem in etapa in care, atunci cand vei lua o decizie de cumparare, sa ai mai multe informatii la dispozitie, pe care sa poti sa le cantaresti si sa le interpretezi. Este vorba despre un transfer de responsabilitate. Daca eu, client, cumpar un produs si nu stiu nimic despre modul cum a fost facut, nu pot fi responsabil, nu pot fi acuzat ca prin acea achizitie poluez mediul sau ca incurajez exploatarea prin munca. In schimb, daca am acces la informatii, devin automat mai responsabil de alegerile pe care le fac.

“Cred ca este momentul sa incepem o discutie publica pe subiectul sustenabilitatii, deoarece avem un context favorabil, in care exista o preocupare in crestere pentru transparenta si pentru responsabilizare”.

Unde ar trebui sa se afle sustenabilitatea pe agenda publica?

Cred ca atunci cand vorbim despre sustenabilitate vorbim despre generatiile urmatoare. Nu ne dorim sa fim acuzati de cei de dupa noi ca ceea ce am facut nu a fost sustenabil: ca am consumat prea multe resurse, ca nu am facut lumea un loc mai bun sau pur si simplu ca am fost ignoranti. Sustenabilitatea trebuie sa fie foarte sus pe agenda publica. Asta nu inseamna neaparat ca astept de la Guvern sa lanseze diverse legi sau obligatii. Cred ca e mai multa nevoie de o miscare a societatii civile, cu participare activa din mai multe sectoare care chiar cred ca sustenabilitatea este solutia pentru viitor. Nu imi doresc ca acest subiect sa se transforme in niste formulare de completat si intr-o formalitate legala de care oamenii se gandesc ca pot sa scape repede. Este un subiect care trebuie asumat, pe care oamenii si institutiile trebuie sa il traiasca, sa il simta si sa il includa natural in orice decizie pe care o iau.

Spuneti ca sustenabilitatea ar trebui sa fie foarte sus pe agenda publica. Punctual, care sunt temele de la care ar trebui sa inceapa preocuparea pentru sustenabilitate?

Cred ca energia este clar unul dintre aceste subiecte, de la modul cum consumam resursele pana la modul cum poluam. Oamenii trebuie sa inteleaga ca, prin tot ceea ce fac sustenabil, dau si primesc ceva, ca participa intr-un proces de creare de valoare, in care beneficiarul nu este numai persoana proprie, ci si toti ceilalti din jur. Daca tu produci ciment intr-o tara unde nu exista norme si reglementari de mediu si produsul tau este mai ieftin, nu e ok. Daca spui ca produsul tau e competitiv si de fapt e facut de copii care muncesc 12 ore pe zi, din nou nu e ok. Vorbim despre energie, despre resurse, despre biodiversitate, despre educatie. Putem traduce orice in sustenabilitate, dar trebuie sa incepem toti prin a ne intreba daca ceea ce facem noi este sustenabil si asa lucrurile se vor schimba treptat.

Credeti ca exista o anumita reticenta in Romania privind responsabilitatea sociala?

Cred ca exista o reticenta: de ce sa fac eu, de ce sa inceapa cu mine? Situatia poate fi cel mai bine descrisa prin nivelul insuficient de constientizare asupra a ceea ce inseamna practicile sustenabile. Scopul sustenabilitatii economice este cel de prezervare a calitatii vietii, pe termen mediu si lung. Altfel spus, sustenabilitatea inseamna managementul organizatiei intr-o maniera care sa nu afecteze viata viitoarelor generatii. Cred ca discutia mai degraba este legata de „cum facem” acest lucru si nu „de ce este necesar” sa il facem.

Care sunt principalele schimbari (in bine sau in rau) legate de sustenabilitate pe care le-ati observat in mediul social, cultural si de business romanesc in ultimii zece ani?

A crescut grija fata de impactul asupra comunitatii. Discutiile includ astfel nu numai componenta ce tine de eficienta economica, ci si aspecte ce tin de echitate sociala si de prezervarea mediului inconjurator. Simplul fapt ca avem aceasta discutie este una dintre cele mai importante schimbari. Sustenabilitatea presupune un traseu si un mod de gandire, dar si un anumit confort. In multe cazuri, abia dupa ce ti-ai asigurat un anumit nivel de bunastare pentru tine si pentru familia ta poti sa treci mai departe.

In acest context, cum credeti ca se va aseza procesul de raportare nonfinanciara intr-o piata obisnuita sa astepte, sa nu isi asume responsabilitati si unde nevoile de baza nu sunt inca acoperite pentru mare parte din populatie?

Intotdeauna cand vom avea un proces ca cel de raportare vom vedea oameni care il fac din convingere si vom vedea oameni care il fac din obligatie, pentru ca asa spune legea. Unii ii vad beneficiul din punctul de vedere al business-ului, altii nu il vad si vor evita procesul. Nu avem o masa omogena, dar asta se va schimba.

Cat de mult v-ati implicat in transpunerea Directivei 95?

Odata cu adoptarea Directivei de catre Comisia Europeana, am initiat un proiect impreuna cu Centrul Roman pentru Politici Europene care are ca scop final transpunerea actului european in legislatia nationala. A fost realizata deja o cercetare calitativa si cantitativa despre raportarea non-financiara in Romania si o analiza a impactului pe care Directiva il va avea asupra mediului de afaceri din Romania. Speram la o transpunere ambitioasa a acestui act normativ European, pana la finalul anului. Cel mai important este sa avem o transpunere care sa ne foloseasca si care sa duca piata in directia corecta. Am vazut multe exemple de directive care nu au fost discutate si au fost implementate repede, pentru ca asa trebuia. Asta ar fi o oportunitate ratata. Nu vreau si nu trebuie sa ajungem in situatia asta. Trebuie sa fie o transpunere practica, aplicabila si care sa ajute piata sa se dezvolte (n.r. – interviul cu Steven van Groningen a fost realizat in iunie 2016, inainte de publicarea Ordinului Ministerului Finantelor Publice 1938/2016).

Care ar fi cele mai grave lucruri care se pot intampla pe parcursul implementarii?

Cred ca sunt doua lucruri de discutat. Mie imi place sa cred ca, daca vom avea un proces corect, in care toti stakeholderii stau la masa si se consulta, rezultatul, oricare va fi el, va fi unul de succes. Daca cineva impune ceva mai putin fezabil sau ceva pe graba, atunci nu va mai fi un succes, pentru ca atunci se va pune problema cum putem face procesul acesta rapid pentru a respecta legea si atat. Evident, trebuie sa fie o transpunere ambitioasa, care sa ridice nivelul pentru toata lumea implicata.

Care sunt elementele din directiva pe care le doriti transpuse?

Companiile de stat trebuie sa fie incluse ca tinte de raportare. Cred ca ar fi bine sa existe o obligatie clara din acest punct de vedere.

Raportarile ar trebui sa fie locale, fiindca asa este logic: treci prin acest proces pentru comunitatea din care faci parte. Depinde si din ce industrie faci parte: daca doar vinzi masini importate e una, dar daca esti o banca locala sau daca ai mii de angajati sau daca esti un mare consumator de resurse sau daca esti un producator care foloseste materiale lemnoase – trebuie sa raportezi local.

Ati spus ca va exista, cel mai probabil, obligativitatea raportarii pentru companiile de stat. Exista vreo varianta in care companiile de stat sa raporteze chiar daca au mai putin de 500 de angajati?

Nu vrem sa fim mai catolici decat Papa. Cred ca ceea ce facem noi prin directiva este doar un pas, nu inseamna ca nu putem ulterior sa coboram pragul catre 300 sau 200 de angajati. Dar problemele sunt altele si cred ca cel mai bine ar fi sa incepem cu aceleasi reguli pe care le respecta si restul Europei, ca sa nu fie discutii ulterioare.

Care este cel mai pozitiv scenariu pe care il aveti in vedere in transpunerea directivei? Care este cel mai negativ scenariu?

Militam pentru un proces de legiferare care sa se bazeze pe dialog intre toate partile interesate. Ne intereseaza deopotriva calitatea actului ce va fi adoptat in legislatie, precum si modul cum acest proces decizional se va desfasura. Ne dorim transpunerea directivei printr-un proces consultativ amplu, nu automat „pentru ca asa ne cere UE”. Exista deja exemple relevante de buna practica in raportarea non-financiara in mediul de afaceri din Romania, experienta si expertiza pe raportare aliniata la standarde internationale. Aceasta experienta constituie buna practica voluntara utila pentru procesul de reglementare.

Cum simtiti, acum, discutia despre implementare?

Inainte de alegeri, exista un risc populist. Sa nu uitam ca orice schimbare vine cu un cost. Dorinta noastra este sa avem un proces echilibrat si rezonabil. Mai ales ca vorbim despre un proces nou, care presupune foarte multa documentare si care poate insemna pentru unele companii inclusiv schimbari importante de strategie. E un efort si noi trebuie sa ne asiguram ca sunt conditii corecte, ca raportul dintre efort si rezultat este optim, iar rezultatul trebuie sa fie masurat, in primul rand, ca impact in societate.

Exista discutii despre beneficii pe care le-ar putea avea companiile care raporteaza, cum ar fi puncte in plus la licitatiile publice?

Cred ca cel mai important incentive trebuie sa fie legat de obiectivele raportarii: transparenta si sustenabilitatea. Daca pentru o companie conteaza ca toti furnizorii si clientii sa fie sustenabili si sa raporteze, atunci va avea loc cu adevarat o schimbare pe tot lantul valoric, pe care cu totii o vom simti. Asta se poate exploata ca branding, ca pozitionare, ca pe un premiu pentru produsul tau. Cred ca intrebarea corecta este cum pot eu sa creez valoare pentru lantul valoric din care fac parte? Daca va aparea si elementul ca voi avea punctaj mai bun la licitatii, e cu atat mai bine. Dar daca voi putea convinge clientii sa cumpere de la mine pentru ca eu produc local si pentru ca sunt sustenabil, chiar daca sunt mai scump, este si mai bine. Pe termen lung, convingerea mea este ca schimbarea va avea loc doar daca o vom face cu totii din convingere.

“Sustenabilitatea in afaceri inseamna transparenta, etica si grija fata de mediul in care iti desfasori activitatea. Nu putem vorbi despre profit decat daca el este consecinta unui comportament responsabil. Asta se traduce in preocupari precum grija fata de mediu, sanatatea consumatorilor, dezvoltarea angajatilor, implicare in comunitate, reciclare, grija fata de resursele tot mai limitate. Acestea sunt subiectele asupra carora trebuie sa ne aplecam atunci cand vorbim despre sustenabilitate, iar ele trebuie sa fie asumate si integrate in ADN-ul oricarui business”.

Care sunt efectele pe care credeti ca directiva 95 le va avea in mediul local de business?

Directiva va ingusta spatiul gri dintre nivelul de transparenta al companiilor si nevoile de informare ale stakeholderilor. Totusi, legea care va reglementa aceste aspecte trebuie sa conduca la o serie de comportamente si nu doar la conformare fata de un act normativ. Acesta este insa un proces de durata, iar efectele se vor simti in viitor.

De ce nu ar trebui companiile sa se teama de procesul de raportare? De ce ar trebui sa raporteze chiar si companiile care nu vor fi obligate de lege?

Raportarea nonfinanciara poate fi si un vehicul de promovare si comunicare cu mediul extern. Totusi, dincolo de exercitiul „de imagine”, raportarea reprezinta cel mai important instrument de transparentizare al companiilor. Mai mult, el este si un exercitiu de invatare si de imbunatatire, de crestere a performantelor. Te ajuta sa intelegi mai bine procesele interne, sa structurezi, sa prioritizezi, sa intelegi impactul. Iar acest lucru poate fi util indiferent daca ai 100 de angajati sau 5.000.

Cu toate acestea, e un proces cu totul nou, iar companiile trebuie sa prioritizeze.

Da, sunt mai multe lucruri de luat in calcul. Ideal ar fi sa existe niste regulamente si deontologii in fiecare industrie. Cred ca oamenii trebuie sa fie responsabili si corecti si atunci nu ar avea de ce sa le fie teama sa raporteze sau sa faca publice diverse informatii. Orice obligatie vine si cu o serie de reticente. Realizezi ca ai lucruri de implementat in plus, poate ca sunt elemente de care nu stiai si care ti-ar dauna imaginii daca le faci publice, poate ca dureaza pana iti pui casa in ordine, pana accepti si intelegi ce inseamna transparenta. Nu mai poti sa te ascunzi atunci cand incepi sa raportezi, cumva ai probleme pe care si tu ai vrea sa le confrunti, dar nu o faci pentru ca ai altceva mai important de facut.

Cum pot fi convinsi de contrariu cei care considera ca si raportarea nonfinanciara e tot o reglementare in plus?

Cel mai simplu lucru e sa ignori subiectul sustenabilitatii. Sau sa il amani, sau sa il crezi prea scump. Cred ca fiecare dintre noi, fie ca este un consumator in fata frigiderului sau un CEO la o firma cu 5.000 de angajati, trebuie sa aiba in vedere sustenabilitatea si sa ia decizii legate de intelegerea efectelor actiunilor proprii.

Cand vine vorba de ce decizie iei in ce priveste sustenabilitatea, trebuie sa ai in vedere ca este un proces intelectual, care poate transforma lumea in care vor trai copiii nostri.

E un proces care incepe cu tine. E vorba despre tine, despre familia ta, despre oamenii la care tii. Cred ca putem adauga si ambitie personala: cum iti construiesti modelul de business. Daca esti bun, poti face bani si in mod sustenabil, poti castiga si respectand regulile. Daca iti e frica de sustenabilitate, inseamna ca esti lenes, sau nu esti destul de bun, sau nu poti performa corect.


Articolul face parte din al II-lea numar al The CSR Report. Comanda AICI.


Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Comanda online revista The CSR Report. Livrare GRATUITA! Dismiss