Toti suntem raspunzatori pentru mediu

Problematica mediului este una dificila, avand in vedere implicatiile ei pe toate palierele din societate. Insa dupa cum spune Doru Mitrana, director executiv la Asociatia MaiMultVerde, fiecare dintre noi avem raspunderea pentru mediu si datoria sa facem ce este necesar ca sa il protejam. Altfel, resursele lui, care nu sunt infinite, ni se vor intoarce impotriva ca un bumerang.

In primul rand, cum apreciati politicile publice legate de protectia mediului in acest moment?

Depasite. Ramase la nivelul anului 1990, cand statul era unic custode si unic exploatator. Sunt politici publice care nu mai corespund realitatii, care deja de ani buni isi arata limitele, care permit exploatarea in pierdere, pe minus, a capitalului natural.

Care sunt problemele intalnite in practica in ceea ce priveste protectia mediului si tot ceea ce inseamna politici de mediu?

Sunt probleme care tin de alocarea si asumarea raspunderii in privinta elementelor cadrului natural. Ale cui sunt padurile, apele, resursele solului si subsolului? Cine are dreptul sa le exploateze si cine are obligatia sa le intretina? Cine se poate bucura de uzufructul lor si cine trebuie sa puna la loc ce se ia? Cine raspunde pentru calitatea aerului din orase sau pentru deseurile pe care le producem? Inainte de ’90 era un raspuns unic: statul.

Acum realitatea socio-economica este mult mai complexa, ea include, pe langa aparatul politico-administrativ, agentii economici si comunitatile, iar aceasta confuzie care se perpetueaza (voit?) de 25 de ani are efecte severe: o treime din fondul forestier national a disparut, raurile de munte sunt captate in tuburi de plastic pentru a produce o falsa energie verde, orasele mari sunt sufocate de noxe, gestiunea deseurilor municipale este la pamant, la propriu, iar parcurile naturale, speciile protejate si habitatele lor sunt supuse unor presiuni carora nu le vor mai putea rezista prea mult timp.

Cum vedeti protejarea mediului ca parte integranta a politicilor de business in cazul mediului privat?

Dincolo de reglementarile legale stricte pe care anumite industrii trebuie sa le respecte, protejarea mediului este inca la categoria “nice to have” pentru cea mai mare parte a mediului de afaceri din Romania. Foarte curand insa nu va mai fi doar un element optional, decorativ, in cativa ani impactul de mediu se va discuta la aceeasi masa, in aceleasi sedinte in care se vorbeste despre sustenabilitatea si profitabilitatea pe termen lung a companiei.

Ce ar trebui sa se imbunatateasca in acest domeniu, al protectiei mediului, in cazul companiilor?

Viziunea si acceptarea ideii ca toti, absolut toti avem impact asupra mediului. In fiecare zi. Protectia mediului nu inseamna doar un team-building de strans deseuri din natura sau plantat copaci cu colegii. Sunt actiuni frumoase, care transmit un mesaj important. Dar dincolo de ele, protectia mediului este o activitate de zi cu zi care incepe cu evaluarea impactului real, de la resursele utilizate, la deseurile si emisiile generate, stabilirea unor tinte de imbunatatire, a unui plan de actiune pentru atingerea lor, implementarea lui, evaluarea, comunicarea si reluarea ciclului. Un proces de management ca oricare altul.

Ce probleme are domeniul protectiei mediului in cazul politicilor publice in Romania in acest moment?

As spune ca cea mai mare problema sunt politicile publice care deservesc interese private.

Cum vedeti relatia dintre mediul privat si sectorul public in acest domeniu?

Gandindu-ne la diversitatea de forme pe care le imbraca mediul privat, de la micro-intreprinderi si IMM-uri la companii multinationale, si intelegand prin “sectorul public” institutiile statului, observam un spectru larg de relatii, dar toate au scop principal lucrativ si secundar de protectie a mediului. De multe ori sectorul public intampina probleme in echilibrarea acestei balante fragile dintre exploatare si conservare, adesea reprezentantii acestuia fiind atrasi sa schimbe taberele. Atunci, insa, cand astfel de cazuri escaladeaza, riscurile cele mai mari se materializeaza asupra intrepriderilor private: institutiile de stat continua sa existe, eventual cu alti alesi, dar companiile risca penalitati majore – financiare sau de perceptie publica – care le pot duce chiar in pragul disparitiei de pe piata. De aceea, preintampinarea problemelor de mediu ar trebui sa fie mult mai intensa in mediul privat, chiar mai intensa decat in sectorul public.

Cum se pot implica mai mult companiile in protectia mediului? Ce le-ati sfatui sa faca?

Adoptarea si implementarea procesului de management descris anterior.

---

Protectia mediului este o activitate de zi cu zi care incepe cu evaluarea impactului real, de la resursele utilizate, la deseurile si emisiile generate, stabilirea unor tinte de imbunatatire, a unui plan de actiune pentru atingerea lor, implementarea lui, evaluarea, comunicarea si reluarea ciclului. Un proces de management ca oricare altul.

---

 

Cand privim indicatorii legati de imbunatatirea performantei de mediu a unei companii, la ce trebuie sa ne uitam si sa analizam? (va rog sa imi enumerati toti indicatorii si sa imi descrieti pe fiecare pe scurt)

Lista este lunga si difera de la o industrie la alta, dar respecta acelasi principiu de input-output. O companie trebuie, asadar, sa evalueze ce intra si ce iese din intreprindere. La intrari sunt luate in calcul, in primul rand, resursele naturale – apa, aer, sol, subsol, habitate, peisaje, flora si fauna – si energetice folosite. Masuratorile nu se opresc la poarta biroului sau a fabricii ci merg pe tot lantul de furnizori, iar imbunatatirea performantei poate veni atat din reducerea consumului si combaterea risipei, cat si din selectarea resurselor extrase in mod sustenabil din natura si a furnizorilor care pot certifica acest lucru.

Prima varianta este preferata de companii pentru ca aduce reduceri de costuri imediate. A doua varianta presupune, dincolo de bune-intentii, inovatie si viziune pe termen lung. In ceea ce priveste iesirile, acestea includ deseurile, in toate formele lor, si emisiile. Din nou, o evaluare onesta trebuie sa acopere tot lantul valoric, din amonte, trecand prin companie si apoi in aval, pana la etapa de consum si chiar post-consum. Imbunatatirea performantei poate imbraca si in acest caz forme diverse, scopul fiind fie de reducere a iesirilor, fie de reintegrare intr-o proportie cat mai mare a acestora in procesele de productie prin reciclare, refolosire sau co-generare de energie.

Cat de mult ajuta imbunatatirea properformanetelor unei companii in cazul protectiei mediului raportarea non-financiara?

Raportarea non-financiara este benefica, in primul rand, prin faptul ca pune problematici precum performanta in domeniul protectiei mediului pe agenda companiei la cel mai inalt nivel. Un alt avantaj este reperul de timp pe care il ofera: o raportare anuala impune un plan anual de masuri, o lista de rezultate anuale. Nu in ultimul rand, o grila de raportare ofera o lista completa de indicatori la care managementul poate fi atent si asupra carora poate interveni. Raportarea non-finaciara, chiar si impusa legal, nu va tine insa niciodata locul eticii in afaceri si nu va transforma managerii imorali sau amorali in lideri morali.

Care vedeti ca sunt dezvoltarile din acest domeniu, al protectiei mediului, in urmatorii ani?

Cu siguranta va fi un domeniu care nu va (mai) putea fi neglijat sau agresat. Natura a incasat enorm din partea oamenilor in ultimul secol, iar acum a inceput sa riposteze dur: schimbarile climatice deja se manifesta, resursele sunt pe cale de epuizare iar pragul dezastrului, conform evaluarilor, este la doar 2oC distanta.

Mai mult de 75% din populatia globului s-a obisnuit sa se multumeasca cu putin sau foarte putin, dar nimeni nu se va putea obisnui sa traiasca fara apa de baut si aer de respirat. Si tot mai multi oameni dintre ceilalti 25% incep sa constientizeze si sa faca eforturi sa schimbe acest lucru.

La ce schimbari majore trebuie sa ne asteptam?

Cat de curand va fi pus un pret pe CO2. Deja acesta este luat in calcul, voluntar, de cateva sute de companii majore din lume. Inclin sa cred ca, in urmatorii ani, fiecare persoana juridica, si poate chiar si fiecare unitate administrativ-teritoriala, de la sat la tara, va avea o cota anuala de emisii, dincolo de care va trebui sa plateasca.

O a doua dezvoltare, ce decurge din prima, este extinderea adoptarii de catre companii a “tintelor stabilite stiintific” (science-based targets) ce tin de schimbarile climatice.

Pe scurt, este vorba de calcule matematice similare metodei drumului invers: daca, pentru a preveni efectele ireversibile ale schimbarilor climatice, trebuie sa limitam incalzirea globala la 2oC, rezulta ca emisiile de CO2 trebuie reduse cu x.

Daca Romania are in prezent cota de emisii y, din care o companie este responsabila pentru z%, rezulta tinte exacte privind reducerea de emisii. Desigur, metodologia de calcul este mult mai complexa. O a treia schimbare majora, care mi-as dori sa nu se concretizeze, este aceea care ne-ar putea face sa protejam mediul nu de voie, ci de nevoie.