Important

Câștigătorii Programului de granturi „Electrica pune România într-o altă lumină”, ediția 2018

Electrica anunță cei cinci câștigători ai competiției naționale de proiecte  „Electrica pune România într-o altă lumină”. În ce-a de-a treia ediție a programului de granturi au fost înscrise 60 de proiecte pentru a primi finanțări în valoare totală de 50.000 euro. Domeniile vizate de proiectele câștigătoare sunt: sănătate, educație și cultură, cu impact asupra comunităților din zonele Arad, București, Buzău, Cluj, Sibiu, dar și la nivel național.

Proiectele câștigătoare sunt:

  • Kidibot X Quest – Proiectul propune dezvoltarea pe platforma educațională Kidibot (compusă din site-ul www.kidibot.ro și aplicațiile mobile aferente) a unui modul nou software, precum și organizarea unui concurs motivațional pe durata a trei luni, destinat tuturor copiilor cu vârstele între 6-14 ani din România. În cadrul acestui proiect inovator, angajații Electrica vor juca un rol hotărâtor în motivarea copiilor să citească și să învețe mai mult, prin participarea alături de aceştia la un „quest epic” ce își propune să promoveze educația în rândul copiilor. Lucrând în echipe, utilizatorii vor trebui să răspundă la chestionare, să dovedească faptul că au învățat matematică, fizică, chimie, biologie, educație civică, gramatică, astronomie, istorie, geografie etc. și, de asemenea, să ajute la rândul lor alți copii să acumuleze cunoștințe și să fie mai motivați.
  • Lumină în întuneric! – Proiectul este destinat tinerilor cu deficiențe de vedere care urmează cursurile a patru licee speciale din România (București, Cluj Napoca, Arad și Buzău), și au înclinații spre desen sau pictură. Proiectul include un număr de 10 activități care au ca obiectiv identificarea, dezvoltarea și valorificarea potențialului artistico-creativ al tinerilor din grupul țintă, pentru a face mai ușoară integrarea socială a acestora, având un caracter de pionierat în România. Finalul proiectului va fi încununat de un album cu lucrările beneficiarilor proiectului, ce va fi distribuit ȋn biblioteci și muzee de specialitate. De asemenea, va avea loc o expoziție cu aproximativ 100 de lucrări ale tinerilor artiști.
  • Stropi de lumină – Proiectul urmărește crearea, în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 din Sibiu, a unui mediu adecvat pentru punerea în valoare a talentelor artistice ale elevilor cu dizabilități din școala specială sau a celor integrați în școlile de masă. Obiectivul principal este de a oferi alternative educaționale care să prevină abandonul școlar, și, prin metode de educație nonformală, să crească motivația elevilor pentru educația formală. Pentru atingerea acestui scop vor fi organizate cercuri școlare de dans, muzică și desen, la care vor participa elevii cu dizabilități care manifestă talent în domeniul respectiv. În cadrul cercurilor, elevii vor putea să-și exploreze potențialul creativ și să dobândească abilități de integrare socială. Proiectul își propune și susținerea deplasării elevilor la concursurile artistice de muzică și dans din alte județe ale țării. Premiul pentru participarea la activitățile cercurilor timp de un an de zile și obținerea de rezultate deosebite la concursuri este reprezentat de o tabără de creație de 3 zile.
  • Autism și tehnologie – Proiectul folosește tehnologia în scop terapeutic și educativ pentru a motiva și stimula comunicarea a 60 de copii cu Tulburare de Spectru Autist (TSA) și alte întârzieri în dezvoltarea limbajului, recuperarea și integrarea lor educațională. Fiind ușor adaptabilă pentru diferite stiluri de învățare, tehnologia digitală oferă un avantaj important față de metodele tradiționale de învățare. Copiii cu TSA învață atât în cadrul sesiunilor de terapie, cât și la școală și acasă. Folosind IPAD-ul și laptopul în cadrul terapiei, copilul învață să asocieze sunetul cu imaginea, îl ajută la desensibilizarea la sunete, la învățarea emoțiilor prin punerea în corespondență a expresiilor emoționale faciale și vocale și îl poate ajuta la dezvoltarea limbajului prin folosirea unei game largi de simboluri și imagini. Astfel, copiii cu tulburare de spectru autist pot dobândi progrese cognitive punctuale. Proiectul se desfășoară în Cluj-Napoca, în cadrul Centrului de zi al Asociației Autism Transilvania, precum și în școlile și grădinițele clujene unde sunt integrați copiii în învățământul special și de masă.
  • Case luminate în Cartierul Creativ – Proiectul are ca scop final catalizarea regenerării urbane comunitare prin „iluminarea” (atât literală, cât și figurativă) a problematicii caselor abandonate, iluminare care atinge două obiective simultan: atrage atenția asupra stării caselor abandonate și permite o imagine în ansamblu a unui cartier fără case abandonate. Inițial se va face o cercetare a zonei Grivița-Buzești-Cișmigiu și a caselor care ar putea face obiectul proiectului. În urma acesteia, se vor identifica minimum cinci case și se vor alege două case pentru participare în cadrul proiectului. Evenimentul principal va consta în iluminarea interioară, prin plasare de lumini în ferestrele stradale ale celor două case nelocuite, pe parcursul a trei weekend-uri consecutive.

Concursul de granturi „Electrica pune România într-o altă lumină” s-a desfășurat în perioada 27 iulie – 20 septembrie 2018, pe platforma online www.electrica.ro/CSR/program_granturi. Prima fază a programului a fost destinată depunerii de proiecte, în timp ce în a doua fază a fost verificată eligibilitatea acestora. În final, în urma unei evaluări obiective, au fost alese proiectele care vor beneficia de finanțare.

Informațiile complete despre regulament, politica privind acordarea granturilor și proiectele finanțate sunt disponibile la adresa: www.electrica.ro/csr/program_granturi/.

 

Leave a comment

Your email address will not be published.


*