Important

Greta Thunberg, la summitul ONU pentru climă: Suntem la începutul unei extincții în masă și vorbim numai despre bani. Cum îndrăzniți?

Tânăra suedeză Greta Thunberg i-a atacat, într-un discurs plin de furie, la ONU, pe liderii planetei din cauza inacţiunii lor împotriva modificărilor climatice, la summitul ONU pe tema schimbărilor climatice ce are loc la New York.

„Nu ar trebui să fiu aici, ar trebui să fiu la şcoală, de cealaltă parte a oceanului”, a transmis Greta Thunberg. 

„De peste 30 de ani, știința ne-a arătat negru pe alb. Cum îndrăzniți să ignorați avertismentele și să veniți aici să spuneți că faceți destul când politicile și soluțiile necesare nici măcar nu se întrevăd? Cum îndrăzniți? Mi-ați răpit visurile și copilăria cu vorbe goale. Și totuși, eu mă număr printre norocoși. Oamenii suferă. Oamenii mor, ecosisteme întregi se prăbușesc. Suntem la începutul unei extincții în masă și vorbim numai despre bani și fantezia unei eterne creșteri economice. Cum îndrăzniți?” s-a adresat Greta Thunberg către liderii lumii.
Acest scurt discurs este unul dintre cele mai dure pe care adolescenta în vârstă de 16 ani le-a susţinut de la sosirea sa în Statele Unite, la sfârşitul lui august.
„Voi ne-aţi dezamăgit. Însă tinerii încep să vă înţeleagă trădarea”, a denunţat Greta Thunberg.
„Dacă decideţi să ne lăsaţi baltă, vă spun că nu vă vom ierta niciodată. Nu vă vom lăsa să scăpaţi aşa (…) Lumea se trezeşte, iar schimbarea soseşte, fie că vă place, fie că nu. Mulţumesc!”, și-a încheiat tânăra discursul.

VIDEO:

Leave a comment

Your email address will not be published.


*