Noutati

Model de dezvoltare pentru comunitati locale

Comunitatile defavorizate au nevoie de sprijin, dar si de un mod inteligent de ajutor, care sa le faca sa creasca pe termen lung

Comunitatile defavorizate au nevoie de sprijin, dar si de un mod inteligent de ajutor, care sa le faca sa creasca pe termen lung. Dezvoltarea vine, odata ce oameni din respectivele comunitati inteleg ca pot fi sprijiniti sa se descurce, trebuie doar sa li se arate cum.

Anul acesta, dupa trei ani de implementare, se finalizeaza faza pilot a proiectului socio-economic “O sansa pentru familia ta”, initiat de Danone Romania, impreuna cu fundatia Heifer si sustinut de fondul de investitii international Danone Ecosysteme. Proiectul a avut peste 500 de beneficiari directi si aproximativ 7000 indirecti, la nivelul intregii comunitati.

Peste 2 milioane de euro au fost investiti in proiect, 214 juninci de rasa superioara fiind oferite gratuit gospodarilor din trei comunitati rurale: Zimnicea (jud. Teleorman), Cocorastii Colt (jud. Prahova) si Belin (jud. Covasna). Acestia au donat la randul lor mai departe 170 de viteluse – primele nascute, urmand principiul de baza al fundatiei Heifer International: Dar din dar. In plus, s-a avut in vedere imbunatatirea materialului genetic existent, prin distribuirea a peste 7000 de doze de inseminare artificiala, de calitate superioara.

Marius Mierlea-Zimnicea Feb 2015In Zimnicea, unde gospodarii s-au asociat, proiectul a fost extins, generand un model sustenabil de productie de lapte de calitate europeana, care sa sustina dezvoltarea viitoare a localitatii. Pe langa vacute, gospodarii au primit si utilizeaza in comun instalatii performante care asigura calitatea laptelului produs: 24 de statii de muls mobile, precum si tancuri de racire si stocare pentru lapte si peste 500 de bidoane de inox pentru colectare. In plus, gospodarii beneficiari au participat la cursuri despre sanatatea, nutritia, ingrijirea si mulsul vacutelor, pentru a obtine lapte conform cu cerintele de calitate ale Uniunii Europene. Au fost create si patru noi locuri de munca.

Dieter Schulz _ Danone Romania“Danone produce in fabrica din Bucuresti aproximativ 1 milion de iaurturi zilnic, pentru care avem nevoie de lapte de cea mai buna calitate. Avem parteneriate deja traditionale cu fermieri romani pentru furnizare de lapte, dar in acelasi timp ne intereseaza sa ajutam si micii gospodari sa creasca. Ceea ce am reusit in Zimnicea este trecerea de la vacuta din gospodarie, ca mijloc de subzistenta, la solutii de dezvoltare economica sustenabila, bazate pe buna valorificare a resurselor locale, la nivel de comunitati. Proiectul realizat de Danone, impreuna cu Fundatia Heifer, si-a dovedit viabilitatea si poate fi aplicat si in alte localitati din zone defavorizate economic”, spune Dieter Schulz, Director General Danone pentru Europa de Sud Est.

“O sansa pentru familia ta” a fost lansat in 2012, tintind comunitati de gospodari din zone cu potential economic redus. Preocuparea Danone de a sustine productia locala de lapte se concretizeaza si in alte programe, dedicate fermelor romanesti, in care investeste de aproape 10 ani.

Programul „Spre Vest” este un exemplu in acest sens. Prin acest proiect, lansat inca din 2006, Danone acorda sustinere fermierilor pentru dezvoltarea si modernizarea afacerilor lor.

In cei 16 ani de prezenta pe piata din Romania, Danone a investit in fabrica din Bucuresti peste 300 milioane de lei. Danone Romania a implementat standardul cel mai inalt pentru sistemul de management al calitatii si sigurantei alimentare – FSSC 22000.

Fabrica Danone din Bucuresti a produs primele iaurturi in 1999, iar in prezent aproximativ 1 din 2 iaurturi consumate in Romania poarta marca Danone. Grupul Danone a inregistrat in 2013 vanzari de peste 20 miliarde euro.

credit foto: © Wisconsinart | Dreamstime.comWisconsin Dairy Cows Panorama Panoramic Banner Photo

About Alexandru Ardelean (149 Articles)
Alexandru Ardelean este, de la 1 martie 2015, Redactor Sef al The CSR Report si Managing Director al diviziei de publishing a The CSR Agency - agentie de consultanta in management specializata in CSR (Responsabilitate Sociala Corporativa). Inainte de a se alatura echipei The CSR Report, Alexandru a fost senior editor la Biz pentru 8 ani. Lucreaza in presa de peste 12 ani si este pasionat de aceasta meserie.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*