[Pe scurt] Clima aduce probleme noi, iar cantecele copilariei fac bani
Impreuna impotriva schimbarilor climatice
Compania Lidas este castigatorul competitiei “Provocarea furnizorilor – impreuna impotriva schimbarilor climatice”, organizata de Carrefour Romania. Lidas va participa, ca partener oficial, la Conferinta Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, COP21, derulata in perioada 30 noiembrie – 11 decembrie la Paris.
Ca un prembul al dezbaterilor care au loc la Paris, competitia “Provocarea furnizorilor – impreuna impotriva schimbarilor climatice” s-a derulat in toate cele zece tari in care grupul Carrefour este prezent cu magazine integrate, cu scopul de a impartasi cu furnizorii prioritatile Carrefour privind grija pentru mediu si de a se inscrie intr-un demers comun pentru combaterea incalzirii climatice.
In Romania, competitia a avut loc in perioada septembrie – octombrie 2015 si a reunit zeci de proiecte ale furnizorilor privind actiunile concrete de sustenabilitate pe care acestia le-au intreprins in decursul acestui an.
Proiectul castigator, desemnat de catre un juriu format din reprezentanti ai autoritatilor, jurnalisti si ONG-uri de mediu, a fost cel al companiei Lidas – producator de patiserie din localitatea Tulcea – si a constat in achizitionarea, amplasarea si punerea in functiune a mai multor echipamente de panificatie congelata si echipamente accesorii, special adaptate si integrate pentru a functiona prietenos cu mediul. Rezultatul direct al acestor masuri este reprezentat atat de reducerea deseurilor din ambalaje, cat si de scaderea cu 80% a utilizarii energiei produsa din combustibili fosili. Astfel, anual, va fi evitata eliberarea in atmosfera a circa 200 tone dioxid de carbon, 280 kg dioxid de sulf, 220 kg oxid de azot si 10 kg particule atmosferice (PM10).
Obiectivul de mediu asumat de grupul Carrefour cu ocazia COP21, consta in reducerea 70% a emisiilor de CO2 pana in 2050.
“Lupta impotriva poluarii si a risipei resurselor naturale fac parte din angajamentul Carrefour pentru o dezvoltare sustenabila atat in Romania, cat si in restul tarilor in care suntem prezenti. Actiunile de protejare a mediului implica atat proiectele de responsabilizare a clientilor si angajatilor, cat si cele de imbunatatire a operatiunilor sediului si ale magazinelor, cu aportul furnizorilor nostri, pentru a asigura un viitor cat mai verde generatiilor viitoare”, a spus Florin Capatana, Director Dezvoltare Durabila si Relatii Institutionale, Carrefour Romania.
Cantecele ajuta copiii
Salvati Copiii Romania si portalul CanteceGradinita.ro vor folosi cantece ale copilariei in beneficiul copiilor aflati in situatii devaforizate. Acest lucru se va intampla la descarcarea primei aplicatii CanteceGradinita.ro pentru mobil sau tableta, pe platformele Android sau iOS. Prima luna de abonament pentru aplicatie va fi donata catre Salvati Copiii.
Conform unui studiu recent*, copiii sunt la 3 clickuri distanta de un continut neadecvat varstei lor, atunci cand folosesc tableta sau telefonul mobil pe YouTube sau alte platforme , chiar daca urmaresc cantece pentru copii sau desene animate. (*studiu realizat de Kaspersky Lab, februarie 2015)
Noua aplicatie Cantece Gradinita a fost conceputa cu gandul la siguranta copiilor in mediul online. Astfel parintii pot descarca clipurile animate si copiii le pot vedea oricand, chiar si fara conexiune la internet. Cu ajutorul interfetei prietenoase si a usurintei in utilizare, cei mici se pot bucura de cele mai frumoase cantece animate, intr-un mediu sigur, fara reclame sau acces la continut neadecvat; in plus este educativa, in special pentru copiii intre 2-6 ani.
Banii donati prin acest parteneriat vor fi folositi pentru programele desfasurate de organizatie in centrele sale educationale. Aici sute de copii din medii defavorizate primesc servicii educationale si de asistenta sociala, juridica si psihologica, in vederea re/integrarii scolare sau a prevenirii abandonului scolar.
Reintegrarea scolara a copiilor si prevenirea abandonului scolar sunt obiective majore pentru Salvati Copiii. De aceea, organizatia a dezvoltat programele multianuale de facilitare a accesului la educatie scolara prin implementarea de servicii educationale si sociale. 16.700 de copii au fost inscrisi in programele ”A Doua Sansa” si ”Scoala dupa Scoala”, iar 13.000 de parinti au fost sprijiniti material, social, juridic si psihologic.
“Fiecare parinte stie ce importanta este educatia pentru un copii, asa ca ne bazam pe ei ca ne vor sustine in acest proiect, cu ajutorul lor putem asigura un viitor mai bun si pentru copiii din mediile defavorizate”, a spus Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii.
“Am pornit acest proiect cu gandul de a intari legatura dintre parinti si copii prin intermediul universului distractiv si educativ al cantecelor animate, pe care il pot explora impreuna. Noi credem in potentialul creativ al fiecarui copil si sustinem dreptul tuturor copiilor de a se juca si invata. De aceea am ales sa ne alaturam programelor desfasurate de Salvati Copiii Romania,” a spus si Adrian Danila, initiatorul proiectului CanteceGradinita.ro.
Sanatatea rurala in vizor
Fundatia Bayer Cares a devenit partener al caravanei «Impreuna pentru sanatatea rurala», prin acordarea unei finantari de 3000 de Euro. Suma va fi folosita de catre organizatori pentru editia din 4-6 decembrie 2015, ce va avea loc in comuna Stalpu, din judetul Buzau.
La aceasta editie, vor participa in calitate de voluntari 15 medici specialisti si rezidenti, precum si 25 de studenti la Facultatea de Medicina, alaturi de Andrei Cazacu, Reprezentant Medical al Bayer Romania, el fiind cel care s-a implicat in procesul de obtinere a fondurilor pentru acest program.
“Mersul la medic pentru un control sau o reteta poate parea ceva firesc in societatea moderna, dar in fapt, pentru unii oameni, aceasta este una dintre cele mai mari dificultati din viata de zi cu zi. Cand am aflat despre caravana «Impreuna pentru sanatatea rurala» si misiunea ei nobila de a acorda asistenta medicala gratuita oamenilor din zonele rurale izolate, am decis sa ma implic si sa aduc proiectul in atentia Fundatiei Bayer Cares. Importanta initiativei a fost usor de recunoscut de catre Fundatie, iar caravana a primit o finantare de 3000 de Euro. Cu acest sprijin financiar, 300 de oameni din judetul Buzau vor beneficia de consultatii medicale de specialitate. A oferi ceea ce este necesar celor ce au cea mai multa nevoie – aceasta este esenta partneneriatului dintre Fundatie si echipa «Impreuna pentru sanatatea rurala» si ma bucur sa pot face parte din el” – povesteste Andrei despre proiectul care l-a convins sa se inscrie in programul de voluntariat Bayer Cares.
Proiectul «Impreuna pentru sanatatea rurala» a luat fiinta in anul 2011, din dorinta de a acorda ingrijiri medicale gratuite locuitorilor din zonele rurale izolate, pentru care accesul la servicii specializate din domeniul sanitar este dificil. Pe langa consultatii si investigatii de baza, voluntarii contribuie si la realizarea unui raport privind starea de sanatate a comunitatilor vizitate, informatii valoroase pentru structurarea programelor de preventie si educatie sanitara.
Actiunea din comuna Stalpu, judetul Buzau este a doua din 2015 si a 35-a de la momentul lansarii initiativei. Pe parcursul acestei editii, cadrele medicale vor oferi consultatii in specialitati precum cardiologie, oftalmologie, ecografie, dermatologie, reumatologie, ORL, ginecologie, pediatrie, neurologie si stomatologie unui numar de aproximativ 300 de pacienti, dintre care 100 de copii.
Leave a comment