Campionatul sustenabilitatii
Visul nostru, ca practicieni in sustenabilitate, este sa vedem concurenta intre companii pe rezultatele si pe obiectivele nonfinanciare. Pentru ca e un vis pe termen lung, l-am impartit in bucati mai mici, care se integreaza si fac treaba buna in business as usual. De ce visul acesta este unul dintre cele mai bune lucruri care se pot intampla viitorului nostru?
De Iuliana Roibu, Director Editorial The CSR Report.
Articolul face parte din al III-lea numar al The CSR Report. Comanda AICI.
“Drumuri? Acolo unde mergem noi nu avem nevoie de drumuri.”
“Emmet Doc” Brown este personajul care rosteste aceasta propozitie in 1985, la finalul trilogiei “Inapoi in viitor”. Cu imaginea inspirata de Einstein si cu geniul replicilor lui Robert Lee Zemeckis (autorul si scenaristul seriei), Doc este centrul unei fantezii dintr-un viitor cu roboti care depasesc numarul oamenilor, cu orase zburatoare si cu parcari pline de masini care zboara in Cosmos.
In anii ’80, viziunile SF cu masini zburatoare si teleportare. In anii 2000, viziunea despre viitorul sustenabil.
Specialistii in sustenabilitate nu vorbesc deloc fictional despre viitorul sustenabil, ci il descriu ca pe masurile pe care le luam noi acum pentru ca viitoarele generatii sa se bucure de cel putin aceleasi privilegii pe care le avem noi. Desigur ca si aceasta propozitie are ceva SF in ea – cum se vor putea gasi resurse peste 100 de ani pentru a hrani si pentru a oferi o viata decenta unei populatii de peste 10 miliarde, in conditiile in care nu ne descurcam acum cu 7 miliarde? In plus, viitorul este greu de imaginat sau de estimat. Cei care ati crescut cu viziunile lui Zemeckis sau cu Dune (adica cei care ati copilarit in anii 70- 80), va gandeati, oare, vreodata la cum ar fi sa mergi prin oras cu un minicomputer superinteligent in buzunar?
Discutia despre sustenabilitate a inceput in anii 2000 ca o tema generala, cam ca pacea sau ca eradicarea saraciei. Lucruri pe care le vrea toata lumea, dar nu stie cum sa le obtina. Din fericire, lucrurile au inceput sa capete contur odata cu aparitia Obiectivelor de Dezvoltare Durabila, cu translatarea unor chestiuni generale in liste cu taskuri la care poate contribui orice individ sau organizatie din lume, cu domni precum Jamais Cascio si Institutul pentru Viitor, a caror treaba este sa faca scenarii pentru viitorul planetei, sau cu planuri pe termen lung, precum rezultatul Conferintei de la Rio: Viitorul pe care ni-l dorim.
Masuri clare. Pasi mici. Implicare cat mai mare. Asta au inteles si aplica pe scara mare companiile, locale si internationale, care au un plan legat de sustenabilitate. Isi imagineaza unde vor sa ajunga ca performanta in sustenabilitate, apoi fac un plan pas cu pas pentru a ajunge acolo, implica toate resursele pe care le pot implica si conceptul de sustenabilitate trece din planul semifictional in zona de rezultate masurabile, se traduce in eficienta, in retentie buna a angajatilor, in dezvoltarea culturii organizationale, in lucruri bune si cu dublu sens: in timp ce contribuie la niste obiective globale, care pot sa transforme SDG-urile in adevarate planuri de afaceri, companiile isi imbunatatesc rezultatele si prezenta pe piata, se conecteaza la comunitati si, in cele din urma, reusesc sa devina campioni in implementarea unor concepte care cresc in timp ce noi citim sau scriem revista asta.
Uitandu-ne la ce avem de facut, trebuie sa incepem prin a avea o discutie onesta cu noi insine despre ce inseamna pentru noi sustenabilitatea si care este misiunea noastra. Putem si (foarte important) vrem sa contribuim cu ceva? Vrem ca macar copiii nostri sa poata vedea lumea asa cum am vazut-o noi si sa guste din viata pe care am trait-o noi? Desi oamenii pufnesc superior cand adresam intrebarea asta, isi revin imediat cand ii intreb despre copilaria pe care au trait-o ei si despre cea pe care o traiesc copiii lor, despre experiente, gusturi, bucurii, relatii interumane. Daca in nici 20 de ani, copiii au devenit niste mici oameni mari, cu program, cu obiective, cu tablete si cu mancare superprocesata, alti 20 de ani, la viteza cu care se intampla lucrurile, vor aduce schimbari care nici nu ne trec acum prin minte.
Asa ca nu e rau sa te gandesti, la fiecare inceput de an: “Cum arata viitorul sustenabil pentru mine si ce voi face eu anul acesta pentru a-l transforma in realitate?”.
Si, te rog mult, gandeste in obiective masurabile, asa cum se lucreaza in corporatii si cum, desigur, ai invatat la MBA sau la cursuri de leadership. Voi incheia parafrazandu-l pe Doc: “Drumuri? Acolo unde mergem, noi vom construi drumurile”.
Articolul face parte din al III-lea numar al The CSR Report. Comanda AICI.
Leave a comment