CSR-ul, mod de viata sau doar business?
Intr-un fel, pot spune ca am avut CSR-ul in sange inca dinainte de a-l practica sau de a sti ce inseamna cu adevarat. In toata viata mea profesionala am incercat sa inteleg: ce e dincolo de „sticla”, ce conteaza pentru oameni, cum pot castiga „ambele parti”, cum sa creez o relatie pe termen lung, sa spun adevarul, sa dau din valoarea pe care o detin si celor din jurul meu, sa-mi pese, sa ma implic si sa-i implic pe ceilalti, sa fiu consecventa.
De Mona Nicolici, Head of Community Relations & Social Affairs, Omv Petrom
Acest articol face parte din primul numar al revistei The CSR Report. Comanda AICI.
Am inceput sa fac CSR poate mai mult din dorinta personala de a schimba lucrurile. Am inceput cu entuziasmul celui care a descoperit ca visele chiar se implinesc. Dar m-am lovit curand de realitate. O alta realitate decat cea boema pe care o aveam despre „a face bine” pe vremea cand lucram in televiziune. Una mult mai dura si mai realista, mai argumentata si mai complexa. Pe masura ce am inaintat pe acest drum, mi-am dat seama cat de putin stiu si cat de multe am de facut, dar si de invatat.
Am avut momente cand m-am indoit ca e bine ce fac, ca e bun pentru companie sau ca ar conta pentru oameni. M-am straduit sa tin in echilibru riscul si impactul, bugetele si rezultatele, relevanta pentru business si binele pentru oameni. N-am lipsit din niciunul dintre proiectele pe care le-am derulat, desi am crescut o echipa si am invatat sa deleg. Am incercat sa stau de vorba cu oricine din companie sau din afara ei ca sa inteleg, sa explic, sa dau mai departe.
Sunt un om de comunicare si vorbesc mult. Dar oamenii pe care i-am intalnit in proiectele noastre m-au invatat sa si ascult. Sa-i inteleg. Uneori, sa asculti cu adevarat e cu mult mai important decat sa le vorbesti. Nimeni nu spune ca e usor sa lucrezi cu tipologii diferite de oameni ale caror interese sunt, de cele mai multe ori, diferite. Dar daca nu stai in mijlocul lor, nu vei sti cum vor reactiona intr-o situatie de criza, nu vei sti cum sa le vorbesti atunci cand chiar trebuie s-o faci, cum sa le ceri sa fie langa tine atunci cand ai nevoie, cum sa-i ajuti cu adevarat.
„N-am lipsit din niciunul dintre proiectele pe care le-am derulat.” – Mona Nicolici
Am trecut granitele de multe ori. Cele trasate de sceptici, uneori chiar de mine sau de regulile specifice mediului corporativ. Am trecut dincolo si de ceea ce-mi cerea Job Description-ul sau de ceea ce era „suficient” pentru business. N-am comunicat niciodata altceva decat ce am facut. Dar am comunicat in toate felurile: pe sticla, la radio, in presa scrisa, pe facebook, in conferinte, pe strada, in familia mea, cu prietenii mei, cu prietenii prietenilor mei, cu toti partenerii implicati in proiecte. Si toti au devenit parte din viata mea. Ca si CSR-ul. Ca si „tiganii mei” din proiectul de la Boldesti Scaeni, cum imi place sa le spun, care ma primesc acum la masa lor ca si cum as fi parte din familie. Si stiu ca, daca toate acestea n-ar fi fost si „cauza mea”, nimic din tot ceea ce am facut n-ar fi reusit.
Mai sunt multe de rezolvat, multe de invatat, multe de realizat – aici sau in alta parte. Si mai e drum lung de parcurs pana cand lumea va intelege ca business-ul nu se mai face doar din birou, ci din mijlocul oamenilor. Cu mintea managerului care se intreaba cum ar putea ei sa-ti influenteze afacerea, dar si a omului care vrea sa faca bine. Pentru ca asa simte. Si pentru ca are puterea sa dea mai departe acest fel de a gandi si de a simti.
Nu stiu pentru cati lideri de companii responsabilitatea corporativa este un mod real de a face business. Sau cati sunt cei pentru care etica, drepturile oamenilor si transparenta sunt ceva mai mult decat reglementari. Dar ceea ce cred ca ar ajuta pe toata lumea pe termen lung este ca CSR-ul sa devina un mod de viata.
Acest articol face parte din primul numar al revistei The CSR Report. Comanda AICI.
Leave a comment