Noutati

Raportare, raportare, dar sa stim si noi

Este o practica veche. Atat de veche incat e de mirare ca abia acum ajunge sa fie incorporata si in practicile de afaceri. Sunt comunitati arhaice care isi invita periodic membrii sa spuna in fata tuturor ce au facut bine si ce au facut rau in ultima vreme, iar biserica (crestina) impune de mii de ani sfanta taina a spovedaniei drept conditie sine qua non pentru impartasanie, respectiv mantuire post mortem. Cu alte cuvinte, daca vrei sa fii un bun crestin, trebuie sa-ti marturisesti pacatele macar din cand in cand. Ceva similar propune Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene din 22 octombrie 2014: orice companie care se vrea un membru onorabil al comunitatii de afaceri (si nu numai), va avea obligatia de a raporta anual impactul pe care activitatile sale il au asupra societatii si mediului, incepand cu anul 2017. Similaritatile insa se opresc aici, din mai multe motive.

De Doru Mitrana, Coordonator de Program Global Compact Romania, Fondator Asociatia Mai Mult Verde


Articolul face parte din al II-lea numar al The CSR Report. Comanda AICI.


Mai intai pentru ca raportarea performantei non-financiare, sau raportarea indicatorilor de sustenabilitate, nu vizeaza toti agentii economici, ci doar “intreprinderile mari care sunt entitati de interes public si care, la data bilantului, depasesc criteriul de a avea un numar mediu de 500 de angajati in cursul exercitiului financiar”. Acestea “ar trebui sa intocmeasca o declaratie nefinanciara care sa contina informatii privind cel putin aspectele de mediu, sociale si de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea coruptiei si a darii de mita”. Inainte de a respira usurate, firmele mai mici ar trebui sa stie ca “declaratia nefinanciara [a intrepriderii mari] ar trebui sa includa, de asemenea, informatii privind […] lanturile de aprovizionare si de subcontractare ale acesteia”. Asadar, chiar daca in mod direct o firma este sub baremul care impune raportarea, este foarte probabil sa raporteze, totusi, din postura de furnizor. Pentru ca nu putine au fost (si mai sunt) cazurile in care o companie mare a intrat in gura lumii din cauza practicilor neortodoxe ale subcontractorilor sai (vezi cazurile celebre de la Nike sau H&M).

Apoi, la raportare nu trebuie marturisite doar “pacatele”, ci si faptele bune. Desigur, un raport de sustenabilitate va fi redactat si publicat in primul rand “pentru a identifica, a preveni si a reduce impacturile negative existente si potentiale”, dar asta nu inseamna ca nu va putea descrie si impactul pozitiv generat de respectiva afacere asupra societatii si mediului. Cum insa tentatia de a transforma aceste documente in veritabile instrumente de PR ce scot binele in fata pentru un plus de imagine, “intreprinderile care intra sub incidenta prezentei directive ar trebui sa ofere o imagine de ansamblu echitabila si cuprinzatoare a politicilor, rezultatelor si riscurilor lor”.

“Nu te pot obliga sa fii responsabil, dar iti pot impune sa spui daca ai fost”.

Nu in ultimul rand, rapoartele de sustenabilitate nu vor fi confesiuni intime si anonime, ci vor fi documente publice, asumate, pe care le va putea citi oricine. Cine le va deschide, le va analiza si isi va ajusta raporturile fata de respectiva companie in baza acestor informatii? Ramane de vazut. Este clar, insa, ca este nevoie, in paralel cu dezvoltarea competentelor de raportare in cadrul companiilor, de educarea publicului in sensul aprecierii si solicitarii de comportamente responsabile si sustenabile. Caci fara un public avizat nu poti avea un exercitiu eficient de public shaming, mai ales in conditiile in care reactia comunitatii este, cel putin pana acum, singurul criteriu de evaluare a performantei nefinanciare.

Directiva are caracter de recomandare. Ea nu impune practic nimic: “Comisia elaboreaza orientari fara caracter obligatoriu (non-binding) privind metodologia de raportare a informatiilor nefinanciare, inclusiv indicatori-cheie de performanta nefinanciara, generali si sectoriali, pentru a facilita prezentarea relevanta, utila si comparabila de informatii nefinanciare de catre intreprinderi”. Obligatiile vor fi generate (incepand cu anul 2017) abia de legislatia fiecarei tari membre in parte, legislatie ce va rezulta in urma procesului de transpunere, programat sa se deruleze pe parcursul anului 2016 si alcatuit din trei etape:

  • consultarea publica europeana in vederea elaborarii (de catre Comisia Europeana) a Ghidului Orientativ de Raportare (28 ianuarie – 15 aprilie),
  • publicarea Ghidului Orientativ de Raportare (iunie / iulie ) si
  • Transpunerea in legislatia tarilor UE (pana in luna decembrie) urmata (pe 6 decembrie) de publicarea si transmiterea de catre Comisia Europeana, catre Parlamentul European si Consiliul UE, a raportului privind implementarea directivei.

“Rapoartele de sustenabilitate nu vor fi confesiuni intime si anonime, ci vor fi documente publice, asumate, pe care le va putea citi oricine”.

Cate dintre companiile care au peste 500 de angajati si ar trebui sa raporteze sunt si familiarizate cu raportarea? Directorul online al The CSR Report listeaza 21 de companii active in Romania care au publicat in mod voluntar un raport de sustenabilitate local din 2009 incoace. Procentual, numarul este infim, fapt ce confirma nevoia de popularizare a prevederilor directivei si de dezvoltare in randul managerilor a competentelor ce tin de colectarea datelor relevante, identificarea partilor interesate, redactarea si comunicarea rapoartelor.

Sa fim optimisti! Chiar daca Ordinul de Ministru elaborat la sfarsitul verii pentru transpunerea Directivei nu este chiar cel mai ambitios, sa presupunem ca cele mai multe intreprinderi, atat de stat cat si private, se vor conforma noii legi si se vor pregati constiincios pentru raportare, si ca in 2018 vom avea sute de rapoarte echilibrate si corecte. Toate acestea, insa, nu vor avea nicio valoare fara un public interesat si avizat. Intr-o tara in care nici dosarele penale, nici condamnarile definitive (inclusiv cu privare de libertate), majoritatea pentru fapte de coruptie, nu au reprezentat o piedica pentru realegerea unor candidati la localele din iunie 2016, educarea publicului in sensul responsabilitatii, sustenabilitatii si eticii in afaceri si in afara lor trebuie sa ramana prioritatea zero.


Articolul face parte din al II-lea numar al The CSR Report. Comanda AICI.


Leave a comment

Your email address will not be published.


*