Usturoiul
Publicam de astazi o serie de editoriale scrise intr-o maniera foarte haioasa, despre sustenabilitate si modul in care este ea perceputa la nivelul omului obisnuit, care nu are cunostinte de specialitate. Ion (un pseudonim al autorului) este cel isi exprima opiniile pe blogul sau Cel mai roman.
Ne-a dat permisiunea sa ii republicam aceste editoriale, care sunt foarte interesante, prin prisma unui om care leaga sustenabilitatea de efectele zilnice. Ce a rezultat, cititi in textul de urmeaza.
M-am dus in piata. Duminica. M-am dus de gura lu’ nevasta-mea si a lu’ soacra-mea care au inceput sa se certe la telefon pe la 9 dimineata pe o reteta de ostropel. Ba, nimic nu e mai enervant decat sa te trezesti fortat duminica de o cearta pe un subiect care nu te priveste, mai ales daca cu o noapte inainte te-au bagat prietenii cu forta in taxi in timp ce tu vroiai sa furi chipiul unui militian ce se facea ca dirijeaza traficul la 3 dimineata. Ma rog… M-am dus la piata sa iau usturoi. Nervos. Capul cat ceasul de la ASE- Mare si mai ales imobil ca un tast de la Catane. Inauntrul lui inca imbibat masiv de cramposie amestecata cu tuica de gutui tinuta la butoi de dud si cu 3 shot-uri de tequila de la Mariusica zis Armeanu zis Pisoi zis Prapad, care alea m-au pus pe chituci.
M-a pus dracu sa ma duc si in piata Gemenii. Confuzant rau de tot cand inca se mai plimba pamantul pe sub tine sa vezi dublu o piata… Am intrat inauntru ca minerii in 90 – nervos ca am venit pana acolo, buimac si in necunostinta de cauza dar hotarat ca cineva sa plateasca pentru starea de disconfort creata de cuplul de aur nevasta-soacra.
Ca orice barbat ce considera ca toate tarabele dintr-o piata sunt la fel asa cum toate femeile cu fusta scurta primavara sunt bune, m-am oprit la prima din piata. Niciodata n-am inteles-o pe nevasta-mea care mangaie fiecare legatura de leustean pana sa o ia pe AIA… Da, ia frate o legatura de leustean oricare… in ciorba sunt la fel… nuuuu… stai sa gasim leusteanul cu stea in frunte.
In fine, la taraba in discutie vindea un fel de taranca, zic un fel pentru ca avea unghiile facute si un tricou cu prabusirea turnurilor gemene de la 11 septembrie. „-Usturoi uscat aveti?” – m-am simtit cumva obligat de unghiile siclam sa folosesc o adresare politicoasa. La intrebarea mea s-a cam strambat… nu stiu daca datorita volumului din vocea mea (anormal de puternic) sau datorita faptului ca erau primele cuvinte rostite pe ziua aceea de gura-mi inchisa de noaptea trecuta. „ –Este… Cat sa fie?”, „ – Pai stiu eu… e la capatana sau la funie?”, „ – La plasa.”, „ – La plasaaaa? Cum adica?” Rubensciana siclamata a ridicat atunci in fata ochilor mei o plasa ca aia de cartofi de pe vremuri, ori ca aia de prins oblet in Delta plina cu usturoi mare cat capul de motan si plin de etichete colorate mai ceva ca parfumurile din Duty Free. „ – Ce-i bre acesta?”, „ – Usturoi!?”, „ – Pai ce are… a scapat la cutia cu steroizi.. pai nu vezi ca e de marimea cepei… atata lucru stiu si eu usturoiu’e mai mic ca ceapa….”, „ – Aaa, pai asa e asta din China, mare… frumos.”, „ – Bre, nu tot ce e mare e frumos…. Uite un cos in frunte de exemplu.”, „ – Altu’ n-am, il iei sau….”, „ – T, nu-l iau nu cadreaza cu ficatu’ meu romanesc.” Nu are rost sa mai reproduc aici varietatea de injuraturi metaforice ce mi-au inundat gandurile buimace, toate avand in centrul expresiei China, chinezi si mama chinezilor.
Evident m-am dus la urmatoarea taraba unde surpriza acelasi usturoi Bruce Lee in oferta…. Si tot asa toata piata. Pai sa nu turbezi, pai sa nu-i trimiti scrisori de Craciun ministrului agriculturii, sa nu-i faci recensamantul familiei aluia de da autorizatii de vanzare in piata sa nu-i invoci pe toti stramosii morti ai lui Mao. Eu nu stiu cand s-au apucat chinezii astia de crescut usturoi da stiu ca sunt monopol. N-as fi zis nimic la un usturoi bulgaresc (vorba aia, fratii nostri), hai, nici la unul croat… da chinezesc facut in fabrica de alifie din doua perechi de tenisi si o lanterna… da-l in hala Traian cu tot cu pamantul pe care nu l-a vazut in timpul de trei zile in care a crescut.
Am iesit din piata turbat si lasand in urma jumatate de plaman si un sfert de ficat transformate in urari de bine. In timp ce coboram scarile m-am impiedicat de o baba asezata pe ele. „– Mata de ce stai bre pe scari ca incurci lumea… – Ce sa fac muma… vand si eu una alta… – Vinzi pe dracu… vinzi usturoi chinezesc.. –Ba nu, mama, vand de-al meu, de Dridu.” … si scoate baba o funie vai mama ei… cu un usturoi mic si prafuit dar care atunci cand l-am dus la nas, mi-a trimis subtil o aroma de iuteala amestecata cu pamant si cu vant de Baragan, o aroma de ostropel facut de bunica la tuci pe masina de foc din curte, un miros romanesc atat de autentic, atat de modest si naiv incat intreaga armata de miliarde de usturoi chinezesti nu ar putea fi avut nici macar cea mai firava semnificatie. „– E greu de curatat, mama, ca n-a plouat si s-a facut mic, da’ sa stii ca e gustos”, „ – Il iau pe tot. De ce nu vinzi inauntru?” , „ -E scumpa autorizatia.”
Am plecat mai buimac decat m-am dus, intrigat si in acelasi timp dezamagit, dezamagit de mine de noi toti. Nimic nu e mai letal pentru o natiune decat ignoranta, trecerea cu vederea a unor lucruri aparent prea mici si prea lipsite de importanta. Avem impresia ca nu conteaza de unde vine usturoiul atata timp cat ostropelul e comestibil si din belsug iar lucru acesta in fiecare zi ne stirbeste din etimologia noastra de neam facand usor, usor sa nu ne mai identificam cu nimic, sa devenim atat de universali incat sa importam doine din Vietnam.
Batrana de pe scarile pietei este exemplu cel mai clar de cum ajungem sa stam in drum la propria noastra poarta. Poate ca exagerez, poate ca de vina e doar tequila aia afurisita de la Mariusica zis Armeanu , zis Pisoi, zis Prapad, dar atata timp cat o baba va fi dispusa sa-mi vanda un usturoi din gradina ei, eu unul nu pun gura pe chinezisme, iar cand va disparea si ultima baba, si ultima gradina din Baragan, voi renunta sa mai mananc cu usturoi pentru ca mi-o va zice doctorul grijuliu cu stomacul meu gaurit de ulcere de la nervi.
Preluarea de aici.
Leave a comment