Mii de momente. 25 de ani intr-un puzzle

Posted on 28 October 2016 by Mihaela Dumitrascu in Interviuri // 0 Comments

Andrei Bortun a crescut crezand ca va face arta. Si-a dat repede seama ca nu arta este e drumul pe care il va urma, asa ca a lasat viata sa ii arate calea, iar o iubire de liceu care i-a povestit intr-o zi despre Comunicare a fost scanteia de la care a inceput totul.

De Roxana Rosu

Acest articol face parte din primul numar al revistei The CSR Report. Comanda AICI.

CINE ESTE ANDREI BORTUN SI CUM A AJUNS EL DE LA LICEUL DE ARTA LA O CARIERA IN PR?

A.B: In primul rand sunt fiul tatalui meu, arhitect, si al mamei mele, manager cultural, si frate geaman al unui pictor, astazi art director si partener al meu intr-una dintre agentii. Incep cu aceasta scurta descriere a meseriilor din familia mea pentru ca reprezinta o definitie destul de exacta a universului in care am aparut. Am intrat in clasa a cincea la „Nicolae Tonitza”, unde erau doar doua clase si majoritatea colegilor erau copii de artisti plastici. In clasa a noua am ales sectia de scenografie, dar uitandu-ma pe plansetele colegilor mei si la timpul petrecut de mine in curtea liceului am stiut ca nu voi face arte mai departe. Asa ca am ales sa astept sa mi se arate ce vreau sa fac. In alta ordine de idei, este interesanta discutia despre cat de corect stie sa-si aleaga drumul un copil de 16-17 ani, dar si cat de corect este sa decida parintii lui. In cele din urma mi s-a aratat: m-am indragostit in clasa a XI-a de o fata ce urma sa dea la Comunicare si Relatii Publice si care mi-a explicat ce se invata in facultate si ce urmeaza sa faci mai apoi. Sau macar ce intelesese si ea. Mi s-a parut sublim. Mi s-a parut ca era o meserie desenata de mine sau pentru mine.

CUM S-A ALINIAT CALEA DE LA MESERIA DE VIS CATRE ORGANIZAREA UNEI GALE A SOCIETATII CIVILE?

A.B: In 1998, cand eram in anul al doilea de facultate, am infiintat prima mea firma. Se dorea a fi o agentie de PR, dar, neavand niciun client, inventasem alaturi de partenerii si prietenii cu care lucram atunci festivalurile de publicitate AdPrint Festival si Internetics. In timpul liber, in afara de foarte multa si buna distractie, faceam si voluntariat. Eram in echipa ce infiintase Leaders Romania si incercam, fiecare, sa venim cu cate o idee pentru a aplica la o finantare europeana. Tema era cresterea vizibilitatii si notorietatii favorabile a sectorului non-profit. Asa ca le-am propus proiectul Galei Societatii Civile. Colegii din Leaders au ales sa depunem un alt proiect, asa ca am decis sa dezvolt singur Gala. Ceea ce am si facut.

CAM CUM ARATA SOCIETATEA CIVILA LA INCEPUTUL ANILOR 2000?

A.B: Aproape nimeni nu stia ce inseamna ONG, fundatie, asociatie, spirit civic si asa mai departe. Majoritatea celor care auzisera acesti termeni stia ca ar fi vorba despre infieri ilegale de copii sau inscrieri de masini in conditii preferentiale. Iar termenul de „societate civila” fusese oarecum confiscat de intelectuali barbosi sau cu papioane care se certau, si bine faceau, cu guvernele anilor ’90. Asta cand nu tipareau dolari falsi in subsolul GDS, eventual…

”Sunt mii de momente pe care nu le percepem, dar care fac o diferenta atat de mare dintre Romania anilor ‘90 si cea de astazi“ – Andrei Bortun, fondatorul Galei Societatii Civile.

AVAND IN VEDERE ACEASTA IMAGINE, CUM A FOST PRIMITA PRIMA EDITIE A GALEI IN PIATA?

A.B: A fost privita oarecum cu suspiciune de catre cei pe care i-am invitat sa faca parte din juriu. Acum, daca ma gandesc, Mihai Razvan Ungureanu, Emil Hurezeanu, Alexandru Lazescu, Monica Macovei, Alina Mungiu si ceilalti aveau in fata niste baieti de 25 de ani. Parea dubios. Dar pe de alta parte, nici nu aveam fete sau CV-uri de servicii secrete, romani sau straini. Presa a primit evenimentul tot cu un soi de nelamurire. La acea vreme nu se scria aproape deloc despre proiectele derulate de ONG- urile din Romania. De fapt, nu se scria deloc despre nimic bun. Ca si acum, de altfel. Dar pe atunci nu aveai varianta Internetului. Aveai, in schimb, foarte multe titluri in media si un consum inca foarte mare de presa scrisa si TV netabloizat, asadar merita sa faci eforturi foarte mari pentru a-i convinge sa scrie despre proiect si despre sector in general. Asa ca ne-am transformat, aproape involuntar, intr-o agentie de PR a sectorului, care a primit proiectul inca de la inceput cu bucurie, respect si cu prietenie.

UITANDU-TE ACUM IN URMA, CUM AI SPUNE CA A EVOLUAT SOCIETATEA CIVILA IN ULTIMII ANI?

A.B: Vreau sa fac o distinctie intre societatea civila si cea, sa-i spunem, organizata. Aceasta din urma a crescut imens in acesti 15 ani. Au aparut endorseri ai unor ONG-uri, campanii de comunicare corecta, au intrat in tara din ce in ce mai mult marile organizatii internationale, au crescut cele locale, au intrat fondurile europene in joc. Asadar, intr-o oaresicare masura, buna parte a sectorului s-a corporatizat.

IN OPINIA TA, CARE SUNT CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE IN CARE AI REMARCAT FORTA ACESTEI SOCIETATI, IMPACTUL EI VIZIBIL?

A.B: Printre primele proiecte care au luat Marele Premiu al Galei, cred ca in al treilea an din cei 14 de pana acum, a fost Salvati Rosia Montana. Pe atunci, probabil, stiau despre acest proiect cei 1.000 de oameni din sala mare a TNB si alti 1.000 de oameni in tara. Acesta cred ca este un exemplu relevant aflat pe buzele tuturor. Un al doilea moment este colectia a mii de momente care fac tara asta europeana, mai europeana, agatata parca prea fragil de Europa. Sunt momente pe care nu le percepem, dar care fac diferenta atata de mare dintre Romania anilor ‘90 si cea de astazi.

GALA SOCIETATII CIVILE este un proiect initiat, in 2002, de Andrei Bortun, ce are ca scop promovarea si premierea activitatii sectorului asociativ din Romania.

Competitia anuala a implicat, in medie, de-a lungul celor 13 editii, peste 150 de organizatii din sectorul neguvernamental si in total peste 1.700 de proiecte non-profit. In fiecare an, proiectele au fost evaluate si notate de un juriu format din specialisti in implementarea si evaluarea proiectelor, de lideri si formatori de opinie ai societatii civile si ai sectorului non- profit, jurnalisti, sociologi, cercetatori, de personalitati publice care s-au implicat activ de-a lungul timpului in societatea civila din Romania, dar si de reprezentanti ai sectorului privat. De-a lungul anilor, sub umbrela Galei Societatii Civile s-au dezvoltat o serie de proiecte precum Proiectul „Adopta un ONG” [2007], Bursa de Voluntariat [2007] si Programul „Comunicatori pentru Societatea Civila” [2009].

IN ULTIMII ANI, ACTIVITATEA ONG- URILOR A DEVENIT MAI VIZIBILA SI MAI PUTERNICA. CREZI CA ACESTEA AU AJUNS SA AIBA UN IMPACT CU ADEVARAT SEMNIFICATIV IN COMUNITATE?

A.B: Da. Rezultatele acestor „momente” sunt peste tot, oriunde am intoarce capul, zi de zi. Ne ciocnim de ele, dar nu le identificam pentru ca este o categorie non-branded.

ARUNCAND O PRIVIRE ASUPRA EDITIILOR TRECUTE ALE GALEI, AI UNELE PROIECTE DE SUFLET PRINTRE CELE CARE AU PARTICIPAT?

A.B: Nu, nu am. De la prima editie si pana astazi am crezut teribil in faptul ca aceste premii sunt doar un pretext pentru a arata ce se intampla extraordinar in Romania. Sunt proiecte minunate, facute de oameni minunati pentru noi, toti ceilalti, despre care aproape nimeni nu stie aproape nimic. Acesta este si unul dintre regretele mele. Faptul ca, probabil natural, atentia se indreapta catre podiumul fiecarei editii si nu spre exceptionala expozitie de oameni si de proiecte pe care o compun toate cazurile inscrise in „concurs”.

SA NE UITAM PUTIN SI LA VIITOR. POVESTESTE-NE DESPRE PROIECTELE PE CARE FUNDATIA GALEI SOCIETATII CIVILE LE ARE IN DERULARE.

A.B: Ne concentram pe relansarea www.gsc.ro. Ne uitam cu prietenie la ce se intampla in sectorul non-profit din Republica Moldova. Colaboram cu organizatii comerciale care isi doresc punti puternice de dialog cu actori importanti din sectorul non-profit. Am demarat colaborari cu sectorul administrativ si guvernamental, avand astazi sentimentul ca putem face acest lucru fara a fi considerat un compromis greu de acceptat.

DACA AR FI SA O IEI DE LA INCEPUT, PROFESIONAL, AI FACE LUCRURILE ALTFEL, AI LUA ALTE DECIZI? CE AI SCHIMBA, CE AI PASTRA?

A.B: Nu avem deloc sustinere, cu foarte mici exceptii, din partea sectorului administrativ, guvernamental, nici de la Bucuresti, nici de la Bruxelles, nici in cazul GSC si nici in cazul altor proiecte ale noastre, cum sunt Romanian Design Week, Diploma, Internetics. Orice partener de discutii din Europa am avea, acesta ramane siderat cand afla ca tot ceea ce facem noi se bazeaza pe finantare din partea sponsorilor comerciali. Al doilea soc pe care il au este atunci cand afla ce inseamna bugetul total pe care reusim sa il strangem. Lor li se pare infim si nu inteleg de ce noi facem ceea ce facem in aceste conditii. Asadar, as cauta un alt model de finantare fata de acela in care astepti ca altii sa aprecieze ceea ce tu te-ai gandit ca ar fi destept sau util sa faci si sa te sustina pentru a-si arata astfel suportul. In rest, raman convins ca oamenii pe care reusesti sa ii aduci alaturi si sa ii si pastrezi sunt singurul lucru care conteaza cu adevarat, singurul lucru indispensabil. Echipa mea de acum este singurul lucru pe care nu as vrea sa il reconstruiesc vreodata. In rest, bani, idei, nevoi de implinit sau oportunitati de bifat o sa tot gasim.