Important

ISU Bihor şi Holcim România inagurează turnul de instrucţie pentru pompieri din cadrul Staţiei de Pompieri Aleşd

În cadrul unui eveniment care a avut loc marţi, 16 aprilie 2019, reprezentanţii ISU Bihor, împreună cu echipa Holcim România, au inaugurat turnul de instrucţie din cadrul Staţiei de Pompieri Aleşd, construit prin intermediul unui parteneriat dintre instituţie şi companie.

Construcţia a fost demarată începând cu luna noiembrie a anului trecut şi a presupus o investiţie ce se ridică la aproximativ 43.000 de euro. Dintre aceştia, 33.000 de euro au fost sponsorizaţi de către producătorul de ciment Holcim România, făcând parte din strategia companiei de responsabilitate socială şi de implicare în îmbunătăţirea condiţiilor din comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea.

„Deoarece avem o cultură a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă adânc înrădăcinată în ADN-ul Holcim România, ne-am implicat în acest proiect inedit, având în vedere nevoia comunităţii de a avea un centru care să ofere toate condiţiile necesare instruirii unor pompieri bine pregătiţi. Ne bucurăm că, prin acest parteneriat privat-stat, întreaga zonă va fi una mult mai sigură şi mai protejată în cazul unui incident”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă Holcim România.

Cu o suprafaţă totală desfăşurată de 46,4 mp şi o înăţime de 13,2 metri, realizarea acestui edificiu asigură condiţii optime de pregătire pentru întreg personalul operativ din cadrul Staţiei de Pompieri Aleşd. La acesta se adaugă personalul component al loturilor reprezentative din toate subunităţile inspectoratului judeţean, respectiv elevii care desfăşoară stagii de practică la nivelul inspectoratului.

„Adresez sincerele mele mulţumiri conducerii şi întregii echipe a HOLCIM România S.A. -Fabrica de ciment Aleşd, pentru profesionalismul şi implicarea de care a dat dovadă în vederea realizării acestui important obiectiv, care contribuie semnificativ la perfecţionarea pregătirii personalului operativ pentru misiunile desfăşurate la înălţime (evacuări şi salvări de persoane, stingere incendii la clădiri cu mai multe)”, a declarat Colonelul Caba Sorin Mihai, Inspector Şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor.

Noul turn de instrucţie va permite pregătirea personalului operativ pentru desfăşurarea operaţiunilor de acces pe faţadele clădirilor la nivelurile superioare cu ajutorul scărilor din dotare, localizarea şi stingerea incendiilor la clădiri, precum şi pregătirea pentru salvarea şi evacuarea victimelor de la înălţime. Totodată, acesta va deservi antrenamentelor personalului operativ pentru crearea condiţiilor necesare organizării şi desfăşurării concursurilor profesionale ale pompierilor militari.

Despre Holcim România

Holcim (România) S.A., activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcţii din România, deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare, 15 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi 3 terminale de ciment în Bucureşti, Turda şi Roman. Holcim are aproximativ 800 angajaţi în România. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei, şi paginile de Facebook şi LinkedIn dedicate.

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge şi Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experienţă combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii îşi propune să intre într-o nouă eră de tehnologii şi inovaţii de vârf în industria materialelor de construcţii, pentru a face faţă provocărilor secolului 21.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*